Mikutza

Se aude o bataie in usa. O vad pe mama cum se duce spre usa si aud vocea vecinei. In nici o secunda un ghem negru e in sufragerie si da ture, sare de pe o canapea pe alta. Ma uit debusolata si incerc sa-mi dau seama ce e. E UN CAINEE!!! O vad pe mama stand in usa cu vecina. Zambeau amandoua. Incerc sa inteleg ceva din ce zic dar ghemul de blana negru imi acapareaza toata atentia. Dupa vreo 10 minute se aude vocea maica-mii:”Ce facem? O pastram?” De ce m-a intrebat asta nu stiu, se vedea clar in ochii mei raspunsul. L-a intrebat si pe fratele meu si ne-am hotarat ‘RAMANE!”. Pasul urmator era sa-l convingem pe tata, care sub nici o forma nu era de acord cu animale in casa, “la curte merge, au rostul lor, dar in apartament, nu!”.

Toata ziua m-am jucat cu ghemotocul, spre seara se aude cheia in usa. Eu si ghemul eram sub masa. Intra in sufragerie, il salutam toti si apoi liniste. Tata inca nu vazuse ghemul, n-a avut timp, s-a dus sa manance. Pana sa termine de mancat, imi fac singura curaj si ma duc la el. “Tata…stii….in curand vine ziua ta si ne-am gandit sa-ti luam un cadou, hai sa-l vezi, e in sufragerie!”. A urmat o pauza lunga, timp in care ghemul se tot gudura pe langa tata. “NU!!!”. Fratele si mama au tot incercat sa il convinga, el a ramas tot cu “nu”, “tata, daca dai cainele afara sa stii ca plec si eu”, spun eu aproape convinsa ca o sa tina. “N-ai decat sa pleci, i-al si dormi cu el la ghena!”. Iau cainele in brate si ma indrept spre usa, deschid usa si apoi se aude vocea tatalui:”bine, fie, ramane, dar doar in seara asta, maine sa nu-l mai gasesc!”.

Peste 3 zile daca eu, mama sau fratele meu ridicam mana la caine sa-i aplicam pedepsa pentru vreo “comoara” lasata pe undeva sau vreun papuc ros, tata ii sarea in ajutor, ba mai mult, ne pedepsea pentru “tentativa” noastra! I-am pus numele Linda. A invatat repede ca nu are voie sa isi faca nevoile in casa si ea ne-a invatat ca nu e bine sa iti lasi ciorapii aruncati peste tot. Sau in fine, ii puteam lasa aruncati dar riscam sa nu ii mai gasim intregi. Desi sunt multi ani de atunci, imi aduc aminte de parca s-ar fi intamplat ieri.

A fost un caine minunat, nu a alergat dupa pisici, de fapt chiar ii era frica de ele , nu a muscat niciodata alt caine sau vreun om. Doar vecinei de la 8 i-a rupt o data sortul, dar eu am fost de vina pentru asta pentru ca am intaratat-o. Oricine intra in casa, fie ca ii placeau sau nu cainii ajungea sa o mangaie pe Linda. Pana si bunica mea, care avea aceeasi problema ca si tata, adica ii placeau animalele dar nu in casa. Eu si fratele meu fiind inca micuti, ne mai certam din cand in cand…ne certam pana incepeam sa ne batem, iar Linda incepea sa latre si se baga intre noi. Ne opream numai de frica sa nu cumva sa o lovim si pe ea. Cand iesea mama in parc cu ea sa o plimbe mai mereu veneau copilasi la ea sa o mangaie, unii chiar o trageau de blanita si o chinuiau dar nici macar nu ii maraia, de parca ar fi stiut ca sunt mici si nu stiu ce fac.

Am multe amintiri frumoase cu ea si as putea sa scriu saptamani intregi. De ce am facut postul asta? Nici eu nu stiu. Lacrimile imi curg si realizez ca asa nu o voi aduce inapoi. Poate ca nu ajuta cu nimic lacrimile mele…dar stiu ca le merita…

Ma uitam aseara, intr-un moment de plictiseala, la teveu’, la stiri. Reportaj despre niste unii care au incercat sa evadeze, sapand sub buda (vasul de wc) un tunel. Mai aveau aproximativ 1 metru, de sapat, si reuseau sa evadeze. In urma unor verificari de rutina sau ceva de genul asta, planul respectivilor a fost dat peste cap, au fost descoperiti si, normal, nu au mai reusit sa evadeze.

Urmeaza interviul cu cei trei puscariasi “aproape evadati”. Si-au povestit planul, cum sapau ei intre 00 - 05, cu unelte facute din nush ce dracu’, cum acoperisera ei cu frimituri de paine amestecate cu scrum de tigare si nu mai stiu ce marginile budei ca sa nu se vada spatiu gol acolo, ca puneau pamantul scos in saci facuti din lenjeria intima si ii ascundeau sub paturi si ca regreta ca nu s-au grabit sa sape mai repede. Am uitat spun ca respectvii se aflau intr-un penitenciar de maxima sigurana si aveau pedepse intre 18 si 30 de ani pentru crima sau infractiuni deosebit de grave ca degeaba nu erau ei “cazati” acolo.

La intrebarea reporterului “de ce ai vrut sa evadezi” unul dintre puscariasii “aproape evadati” a raspuns:”pai daca ei ma trateaza ca un caine si normal ca am vrut sa evadez”. Ba ce oameni!! Auzi ma nu mai poti sa dai in cap pe strada, nu mai poti sa omori un om, ca astia hop, te baga la inchisoare, ba chiar mai mult, te trateaza ca pe un caine!! Si nici macar nu te lasa sa evadezi in liniste. Cata nesimtire dom’le!!

Nu ii pot intelege pe puscariasii care se plang de conditiile din puscarie! Nu pot! Incerc, dar nu pot! Omori un om, din diferite motive, esti prins, esti judecat, se stabileste sentinta si esti bagat la puscarie! Te astepti ca in puscarie sa ai conditii de hotel?? Sa fi tratat ca un rege? Acu’ ceva timp mai era un scandal de genul, si vedeam tot felul de interviuri in care detinutii se plangeau de conditiile in care traiesc, de cum sunt tratati si tot asa! Pai cand ai omorat omul ala sau ai facut o fapta grava nu te-ai gandit unde o sa ajungi? Sau te asteptai la vreo medalie, ceva?

Cred ca in incheierea acestui post se potriveste foarte bine fraza:”cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat imi iubesc cainele mai mult!”. Ca veni vorba de caine, tre’ sa ajung urgent la clinica…astazi imi opereaza catelusa…sper sa fie bine!

De aceasta data leapsa vine de la Kosmin si merge mai departe la Alinuta si ACVV.

1)De ce ai acceptat leapsa aceasta?
a)Mi se pare interesanta b)Sa mai fac un post in plus c)Sa nu-l dezamagesc pe cel care mi-a dat-o
Raspuns:(a)
2)De cand esti in blogosfera?
Oficial, cu blogul asta, din 6 decembrie 2007, desi primul post pe blog a fost pe data de 20 decembrie. Inainte de a avea blogul am mai postat niste articole pe blogul lui Jimmy, primul post a fost pe la inceputul lui septembrie…parca, deci cam asta a fost “debutul meu glorios”.
3)Cum ai ajuns sa iti faci blogul?
Blogul l-am primit cadou de la Jim, nu am vrut initial dar nah!
4)Care este primul blog pe care ai intrat vreodata?
Nu imi aduc aminte exact insa pana sa incep sa postez pe blogul lui Jimmy nu eram mare amatoare de bloguri.
5)Enumera 3 lucruri pe care le crezi importante ca sa reusesti in blogging:
Idem Kosmin, adica: sa scrii, la obiect, despre subiecte noi.
6)Cel mai citit blog de catre tine:
Al meu!! Glumeam, pai..Jimmy (surprinzator, nu?)
7)Alte bloguri pe care le mai citesti:
Toate blogurile trecute in blogroll plus altele…care vor aparea si ele cat de curand in blogroll.
8)Care platforma de bloguri o consideri cea mai buna? (ex. Haipa, Blogger etc.)
Nu stiu!
9)Este important traficul pentru tine?
Da, cred ca traficul iti demonstreaza tie ca bloger ca nu scrii degeaba. Totusi…mai mult decat traficul ma intereseaza commenturile, cu ajutorul lor aflu parerea celor care ma citesc. Degeaba am trafic daca nu am commenturi! Parerea mea!
10)Sunt importanti banii pe care i-ai putea obtine din reclame?
Nu, nu m-am gandit nici o clipa ca as putea obtine bani.
11)Cel mai urat blog pe care l-ai vazut?
Nu cred ca exista asa ceva. Mai degraba sunt diferente de opine, de gusturi…as putea sa dau nume, dar prefer sa ma abtin, sunt sigura ca fiecare bloger face atat cat poate, cat il duce capul si mai ales cu cele mai bune intentii de a avea succes in blogosfera. Nu ma obliga nimeni sa citesc ceva ce nu imi place, drept urmare, decat sa arunc cu pietre in stanga si in dreapta mai bine raman in patratelul meu!
12)Consideri ca e un lucru vital sa ai un domeniu .ro/.net/.com etc. ?
Sincer, sunt cam paralela cu treaba asta. Prefer sa tac decat sa scot vreo perla. ^_^
13)Parola cu care te loghezi la blog:
He he! Oi fi eu tanara si blonduta in blogosfera, dar totusi…

Am hainute noi, dupa cum vedeti si tare mi-s mandra de treaba asta. Cu ajutorul lui ACVV (se citeste aceveve) si bunavointa lui Jimmy am reusit sa schimb tema de Craciun a blogului. Nu de alta dar acusi vine Pastele. Singurul merit pe care mi-l pot asuma in treaba asta este alegerea “themei” (cica asa e trendy-flendy sa zici) care nu a fost usoara. Nu vroiam ceva “comun”, drept urmare in cautarile mele, inainte de a acorda atentie unei “theme”, ma uitam la cate downloadari a avut. Desi hainuta care este acum pe blog avea un numar de peste 100 de downloadari, n-am putut rezista. Logo-ul m-a atras cel mai mult si mi s-a parut ca se potriveste foarte mult cu descrierea, adica “unde dragoste nu e…facem!”. Poate pe viitor o sa umblu la culori si mai schimb una alta, dar asta dupa luna martie…si tot cu ajutor din partea baietilor pentru ca, asa cum am spus si in primul post, sunt complet paralela, pe langa, afona, ca baba si mitraliera (desi asta s-a dovedit a fi falsa pentru ca vazui babe cu mintraliere in brate) si cum mai vreti voi sa ziceti sa se inteleaga ca eu nu stiu prea multe despre a “ingriji” un blog! Sper ca pe viitor sa invat mai multe si sa nu mai fie nevoie sa strezez lumea cu intrebari. Pana atunci le multumesc din suflet tututor celor care au rabdare cu mine si imi raspund la intrebari care, poate, pentru ei sunt penibile si absurde!

Astept pareri, sugestii despre ce credeti ca e “urat” si ar trebui schimbat…va rog, in termeni cat mai simpli! ^_^

Plec acu’ vreo 2 zile de la munca aproape lesinata, cu burta lipita de sira spinarii si ochii iesiti din orbite de foame. Mi-era asa de foame ca incepusem sa vad carnaciori in loc de oameni pe scaunele din metrou si ii multumesc lui D-zeu ca nu am intalnit in drum spre casa vreun copilas cu cine stie ce minunatie de “cioco”, acadea sau ce mai manca puradeii in ziua de azi, ca m-as fi repezit in mod cert sa-i iau din mana “mancarea”. Pe la Dristor cand mergeam prin pasaj imi aduc aminte de o femeie pe care o vazusem cu o zi inainte, stand in statie si asteptand metroul, cu o punga plina ochi de floricele (sau popcorn ca asa se zice mai nou), cum manca ea cu pofta floricele, cu privirea fixata pe un panou publicitar, ochii mari si capul lasat putin intr-o parte.

Ies din pasaj cu gandul la fumeia aia si deodata ma pocneste un miros puternic de floricele. Mirosea in asa hal ca aveam impresia ca am indesate floricele in nari! Ba da-o incolo de treaba, imi zic eu in gand, asa mult m-a marcat femeia aia de ieri incat sa simt miros de floricele?!? Poate e de la foame, imi zic, tot in gand, si merg mai departe. Cu fiecare pas facut aveam tot mai multe floricele indesate in nas, pardon, mirosul devenea din ce in ce mai (mult orice ^_^) puternic. Dupa o “agonie” de cattiva pasi, in care foamea mea ajunsese la extrem si era combinata cu o pofta nebuneasca, plus ca nu-mi puteam scoate imaginea femeii aleia din cap, descopar sursa: o masinarie de facut floricele!!!! Stiam de ea dar probabil de foame uitasem ca exista. Read the rest of this entry »

Am primit leapsa de la ACVV (se citeste aceveve, zice el de fiecare data), prima mea leapsa…si zice cam asa:

1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine!
2. Deschide-o la Pagina 123
3. Gaseste a 5-a propozitie/fraza
4. Posteaza pe blog urmatoarele 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni
5. Nu indrazi sa cauti aceea carte intelectuala sau foarte deosebita
6. Da leapsa mai departe la alti 6 prieteni.

Ca si ACVV (se citeste aceveve) sunt la munca. Singura carte din birou este: Locomotive cu Abur ^_^

pg. 123 (de fapt e 122 ca pe 123 e scris acelasi lucru dar in engleza):
Din aceasta serie destinata remorcarii trenurilor mixte pe linii secundare au fost construite 6 locomotive care au purtat numerele MAV VIII 182 si 569 - 573, apoi MAV III 5121 - 5126 si ulterior seria 150,001 - 150.006.
In cadrul despagubirilor de razboi in anul 1920 au intrat in parcul CFR un numar de 2 locomotive:
- 150.002 numar de fabricatie 543/84;
- 150.006 547/85.
Cele doua locomotive au facut serviciul pe liniile secundare din banat pana in anii 1930 - 1932 cand au fost casate

Asta e tot ce scrie, si mai e o poza maaare cu o “mocolotiva”.

Se pare ca nici ultimul punct al lepsei nu il pot indeplini asa cum trebuie pentru ca, inca, nu am 6 prieteni. Dau mai departe la: Kosmin si Robintel.

Kosmin inca nu e trecut in lista mea de blogroll asa ca profit de ocazie si il intreb: Kosmin, vrei sa fim prieteni? * batting eyelashes*

L.E.: Nu mai dau leapsa la nimeni ca n-am cui! :))

Ionei, Ionele, Ionelusi si Ionelute La Multi Ani si toate cele deja spuse (de ceilalti).
Tataicule…sper sa te distrezi acolo unde esti…

Ieri pe la 5:30 dimineata m-a trezit prietenul meu sa-mi arate ceva. M-a dus in bucatarie si m-a pus sa ma uit pe geam. Ningea!! Desigur nu am rezistat tentatiei si am deschis geamul. Cum eram proaspat iesita din plapuma ar fi trebuit sa incep sa tremur de frig dar eram prea entuziasmata! Simteam cum fulgii de nea, mari si pufosi, imi ating timid fata si apoi incet, incet se topesc. Totul era alb si frumos, peisaj scos parca din basme. Mi-am adus aminte de cand eram mica, de cat de bucuroasa eram cand vedeam ca a nins, deabea asteptam sa ies afara sa ne bulgarim, sa facem fluturi de zapada, sa ne dam cu sania, sa ajungem acasa “tepeni” de frig sa asteptam sa treaca noaptea si sa o luam de capat. Am mai stat putin cu prietenul meu de vorba si apoi a plecat la munca. M-am uitat pe geam dupa el si eram putin geloasa ca apuca sa calce zapada proaspata dar stiam ca si eu voi pleca in curand asa ca am fugit repede in pat, m-am cuibarit acolo sperand ca voi reusi sa prind o gaina de somn!

N-am pris gaina de somn dar am auzit stirile la teveu’. Turistii romani ramasi prin Bulgaria in masini si autocare, in Bucuresti crima si pedeapsa, pe langa strazile blocate din cauza nametilor nici semafoarele nu merg, ambulantele nu au reusit sa ajunga la apelurile de urgenta (dar daca nu era zapada se gasea altceva) si, surprinzator si socant, pe sub stratul de zapada s-a format polei!! Hai nu zau! Serios? Cum oare s-o fi intamplat asta? E pentru prima data sa stii!!! Oare cine o fi de vina? Romanii ramasi in Bulgaria dau vina pe bulgari ca nu fac nimic si ca nu vor sa-i ajute, bucurestenii si serviciul de ambulante dau vina pe primarii ca de obicei si primaria da vina pe aia cu utilajele de dezapezire ca nu s-au mobilizat! Catastrofa catastrofala domne’!! Eu cred ca e o entitate diaboliCA CAre se joaca cu mintile si nervii nostri! Read the rest of this entry »

Pe 1 Ianuarie 2008, pe la ora 9 mergeam cu al meu prieten in drum spre casa. Afara fulguia incet si se pusese un mic strat de zapada, nu mult…doar cat sa poti scrie ceva pe parbrizele masinilor. Va inchipuiti probabil ca erau mesaje gen:”LA MULTI ANI!! 2008″, si aveti dreptate! Erau cateva, dar prea putine, pe restul masinilor erau cuvinte gen:” “|\/|U|E”;”Sugeo”;”IN P|SDA MATI!” (greselile nu sunt ale mele!) sau “minunate opere de arta” reprezentand….hmmff, cum sa spun?! incepe cu “p” si se termina cu “enis”.

Nu-i inteleg pe oamenii astia. Ce-i in capul lor? Probabil ce au desenat ei acolo! Ce-i atat de amuzant sa lasi asemenea mesaje si desene pe parbrizul masinilor? Oricum ei or sa fie ori prea beti, ori prea obositi sa vada reactia posesorului masinii, care probabil va injura in gand, sau ii va face aceeasi urare, va sterge parbrizul si va pleca linistit in treaba lui. De ce atata rautate? Daca tot si-au consumat energia si au pierdut timpul aiurea de ce nu au scris ceva frumos?

Cred ca cei care fac asa ceva ar trebui inchisi in laboatoare, sa se faca studiile pe ei…cimpanzeii au un IQ mai mare decat al lor!

M-am intors dar nu stiu de unde…ca nu am fost nicaieri plecata…doar ca am avut un fel de “mini-concediu”. Un fel de n-ar mai fi, cu treburi de facut, lustruit, curatat, etc. Am internet si acasa si as fi putut scrie dar sincer, nu pot. Nu ma pot concentra acasa. De fapt cand sunt acasa mai mult ma joc (prietenii stiu de ce ^_^ ).

Nu vreau sa ma intind prea mult cu postul asta asa ca imi cer scuze pentru cei care au intrat aici crezand ca vor gasi ceva nou, macar un mesaj de “La Multi Ani!”. Sincer am vrut sa scriu ceva de genul dar m-am razgandit pentru ca am stat cam o zi intreaga pe messenger asteptand pe cineva sa intre si am fost pur si simplu sufocata de mesaje, mass-uri, etc. M-am gandit ca putina “liniste” nu ar strica nimanui…asa ca am tacut. Desigur asta nu inseamna ca nu va doresc toate cele bune, nu numai in acest proaspat an ci pe tot parcursul vietii.

Fie v-ati relaxat, fie ati urlat pana ati ramas fara voce, fie ati dansat si v-ati zbenguit pana v-au amortit picioarele si pentru ca tot v-au amotit si nu mai simteati nimic ati dansat in continuare…sper ca ati petrecut asa cum v-ati dorit. Si daca totusi nu a iesit asa cum ati visat nu fiti tristi, nu au intrat zilele in sac, mai e timp si cu siguranta vor mai fi si alte revelioane. In fond e doar o seara…nu trebuie sa fie revelionul ca sa te poti simti bine, asa-i?

Noh, acestea fiind spuse, ma pun pe citit bloguri, sa vad ce am pierdut, imi beau cafelutza si o sa revin! C’ya!