Se aude o bataie in usa. O vad pe mama cum se duce spre usa si aud vocea vecinei. In nici o secunda un ghem negru e in sufragerie si da ture, sare de pe o canapea pe alta. Ma uit debusolata si incerc sa-mi dau seama ce e. E UN CAINEE!!! O vad pe mama stand in usa cu vecina. Zambeau amandoua. Incerc sa inteleg ceva din ce zic dar ghemul de blana negru imi acapareaza toata atentia. Dupa vreo 10 minute se aude vocea maica-mii:”Ce facem? O pastram?” De ce m-a intrebat asta nu stiu, se vedea clar in ochii mei raspunsul. L-a intrebat si pe fratele meu si ne-am hotarat ‘RAMANE!”. Pasul urmator era sa-l convingem pe tata, care sub nici o forma nu era de acord cu animale in casa, “la curte merge, au rostul lor, dar in apartament, nu!”.
Toata ziua m-am jucat cu ghemotocul, spre seara se aude cheia in usa. Eu si ghemul eram sub masa. Intra in sufragerie, il salutam toti si apoi liniste. Tata inca nu vazuse ghemul, n-a avut timp, s-a dus sa manance. Pana sa termine de mancat, imi fac singura curaj si ma duc la el. “Tata…stii….in curand vine ziua ta si ne-am gandit sa-ti luam un cadou, hai sa-l vezi, e in sufragerie!”. A urmat o pauza lunga, timp in care ghemul se tot gudura pe langa tata. “NU!!!”. Fratele si mama au tot incercat sa il convinga, el a ramas tot cu “nu”, “tata, daca dai cainele afara sa stii ca plec si eu”, spun eu aproape convinsa ca o sa tina. “N-ai decat sa pleci, i-al si dormi cu el la ghena!”. Iau cainele in brate si ma indrept spre usa, deschid usa si apoi se aude vocea tatalui:”bine, fie, ramane, dar doar in seara asta, maine sa nu-l mai gasesc!”.
Peste 3 zile daca eu, mama sau fratele meu ridicam mana la caine sa-i aplicam pedepsa pentru vreo “comoara” lasata pe undeva sau vreun papuc ros, tata ii sarea in ajutor, ba mai mult, ne pedepsea pentru “tentativa” noastra! I-am pus numele Linda. A invatat repede ca nu are voie sa isi faca nevoile in casa si ea ne-a invatat ca nu e bine sa iti lasi ciorapii aruncati peste tot. Sau in fine, ii puteam lasa aruncati dar riscam sa nu ii mai gasim intregi. Desi sunt multi ani de atunci, imi aduc aminte de parca s-ar fi intamplat ieri.
A fost un caine minunat, nu a alergat dupa pisici, de fapt chiar ii era frica de ele , nu a muscat niciodata alt caine sau vreun om. Doar vecinei de la 8 i-a rupt o data sortul, dar eu am fost de vina pentru asta pentru ca am intaratat-o. Oricine intra in casa, fie ca ii placeau sau nu cainii ajungea sa o mangaie pe Linda. Pana si bunica mea, care avea aceeasi problema ca si tata, adica ii placeau animalele dar nu in casa. Eu si fratele meu fiind inca micuti, ne mai certam din cand in cand…ne certam pana incepeam sa ne batem, iar Linda incepea sa latre si se baga intre noi. Ne opream numai de frica sa nu cumva sa o lovim si pe ea. Cand iesea mama in parc cu ea sa o plimbe mai mereu veneau copilasi la ea sa o mangaie, unii chiar o trageau de blanita si o chinuiau dar nici macar nu ii maraia, de parca ar fi stiut ca sunt mici si nu stiu ce fac.
Am multe amintiri frumoase cu ea si as putea sa scriu saptamani intregi. De ce am facut postul asta? Nici eu nu stiu. Lacrimile imi curg si realizez ca asa nu o voi aduce inapoi. Poate ca nu ajuta cu nimic lacrimile mele…dar stiu ca le merita…
Posted under Uncategorized
Pentru mine strada asta abia a inceput. Un ghemotoc tot asa mic si negru a intrat in viata mea acum un an si ceva si de atunci mi-a schimbat-o radical…atat pe a mea cat si pe a celor ce sant langa mine. Uneori ma gandesc cum o sa fie in ziua cand nu va mai fi si ca poate e mai bine sa raman un pic mai distant. Lucru care mi-e imposibil atunci cand intru pe usa si ai vad privirea si mai ales cand vine in bratele mele pentru mangaieri. Mika sper ca amintirile frumoase din anii petrecuti impreuna cu acest caine sa-ti aline macar un pic durerea pe care o ai in suflet acum.
Multumesc frumos Catel. In fond…doar amintirile raman….cat despre incercarea ta de a te pastra distant fata de o vietate mi se pare inutila. La ce bun e inima daca nu o folosesti? (metaforic vorbind, caci inima lucreaza tot timpul)
Se observa ca a lasat un gol destul de mare care, parerea mea, poate fi umplut cu ceva la fel de mare. Poate e inca prea devreme, dar te-ai gandit la posibilitatea de a lua un alt catel? Am avut ocazia sa cunosc o persoana, cand eram la rand la veterinar, care a trecut prin ceva asemanator…18 ani plini de bucurii oferite de un caine pentru sanatatea caruia ar fi fost dispusa sa plateasca orice cifra. In cele din urma inevitabilul s-a intamplat; asta-i viata, dar partea buna e ca persoana aia era la rand la veterinar cu un pui mic mic luat dintr-un “lagar” de caini. Gasise pe cineva care sa umple golul…se vedea in ochii ei.:)
Ce ai spus tu imi pare ca o reclama la Oust:”nu doar acopera mirosul ci il inlocuie!”. Golul nu poate fi umplut, mai am si altele lasate de oameni si probabil vor mai fi. Nu sunt singura care trece prin asa ceva si nu vreau sa dramatizez. Mama sufera mai mult decat mine (asta daca suferinta poate fi cantarita) pentru ca ea statea cu Linda mai mult, o scotea afara si ii dadea sa manance. Probabil in viitor voi lua alt catel, sau pisica…sau orice animal de companie, dar in mod cert nu va umple golul lasat de Linda. Din toate persoanele pe care le stiu si au trecut prin asa ceva, cei care si-au luat alt catel, poate ca s-au simtit mai bine…dar mereu povestesc despre cel care a fost…
Stau si eu cateodata si ma gandesc la animalutele pe care le-am avut.
Si anumalul este ca si omul. Daca ajunge sa-ti intre la suflet, greu mai iese. Si mie imi plac animalutele astea domestice de prin casa omului.:)). Eu am avut pana acum doar papagali, animalute precum cainele nu am vrut…ca nu puteam sa am grija de el. Dece sa-mi bat joc de un animalut daca nu am grija de el…. Interesant blogul
Asteptam si alte posturi de la tine.
Mika…m-ai facut sa-mi dea lacrimile…pana acu nu am apucat sa citesc postul asta […] (aici lipsesc o gramada de cuvinte care nu pot sau nu vreau sa le scriu aici..) vleau si eu un animal de casa :((.. o fluffy
(adica o pisica)
Nu vor mai fi multe posturi… Mika nu mai are mult timp liber.
Te inseli prietene..
I’LL BE BACK!! Mai am nevoie de putin timp sa-mi pun in oridine gandurile si viata…
revino suav : )
Eu am avut un husky 2 zile in apartament si a fost dezastru:)) acu e la casa
Add A Comment