Mikutza

De fapt as putea spune ca m-am mutat deja. In urma unui mail primit am aflat ca serverul de hosting nu va mai fi, cam intr-o saptamana. Initial m-am panicat, dar cu ajutorul lui Mihai s-a rezolvat totul mai repede decat ma asteptam, si eu cat si el, probabil. Asta inseamna ca blogul meu chiar vrea sa traiasca…chiar si cu un alt “nume” (de fapt doar domeniul e schimbat).
Ii multumesc lui Mihai pentru ajutorul acordat, si celor care m-au ajutat pana acum cu acest micut si infim blog…iar pe voi, putinii mei cititori va astept de acum pe http://mikutza.eu
De asemenea ii rog pe cei care ma au in blogroll sa schimbe ce e de shimbat.

Multumesc din nou, sa ne (re)citim cu bine!

Se aude o bataie in usa. O vad pe mama cum se duce spre usa si aud vocea vecinei. In nici o secunda un ghem negru e in sufragerie si da ture, sare de pe o canapea pe alta. Ma uit debusolata si incerc sa-mi dau seama ce e. E UN CAINEE!!! O vad pe mama stand in usa cu vecina. Zambeau amandoua. Incerc sa inteleg ceva din ce zic dar ghemul de blana negru imi acapareaza toata atentia. Dupa vreo 10 minute se aude vocea maica-mii:”Ce facem? O pastram?” De ce m-a intrebat asta nu stiu, se vedea clar in ochii mei raspunsul. L-a intrebat si pe fratele meu si ne-am hotarat ‘RAMANE!”. Pasul urmator era sa-l convingem pe tata, care sub nici o forma nu era de acord cu animale in casa, “la curte merge, au rostul lor, dar in apartament, nu!”.

Toata ziua m-am jucat cu ghemotocul, spre seara se aude cheia in usa. Eu si ghemul eram sub masa. Intra in sufragerie, il salutam toti si apoi liniste. Tata inca nu vazuse ghemul, n-a avut timp, s-a dus sa manance. Pana sa termine de mancat, imi fac singura curaj si ma duc la el. “Tata…stii….in curand vine ziua ta si ne-am gandit sa-ti luam un cadou, hai sa-l vezi, e in sufragerie!”. A urmat o pauza lunga, timp in care ghemul se tot gudura pe langa tata. “NU!!!”. Fratele si mama au tot incercat sa il convinga, el a ramas tot cu “nu”, “tata, daca dai cainele afara sa stii ca plec si eu”, spun eu aproape convinsa ca o sa tina. “N-ai decat sa pleci, i-al si dormi cu el la ghena!”. Iau cainele in brate si ma indrept spre usa, deschid usa si apoi se aude vocea tatalui:”bine, fie, ramane, dar doar in seara asta, maine sa nu-l mai gasesc!”.

Peste 3 zile daca eu, mama sau fratele meu ridicam mana la caine sa-i aplicam pedepsa pentru vreo “comoara” lasata pe undeva sau vreun papuc ros, tata ii sarea in ajutor, ba mai mult, ne pedepsea pentru “tentativa” noastra! I-am pus numele Linda. A invatat repede ca nu are voie sa isi faca nevoile in casa si ea ne-a invatat ca nu e bine sa iti lasi ciorapii aruncati peste tot. Sau in fine, ii puteam lasa aruncati dar riscam sa nu ii mai gasim intregi. Desi sunt multi ani de atunci, imi aduc aminte de parca s-ar fi intamplat ieri.

A fost un caine minunat, nu a alergat dupa pisici, de fapt chiar ii era frica de ele , nu a muscat niciodata alt caine sau vreun om. Doar vecinei de la 8 i-a rupt o data sortul, dar eu am fost de vina pentru asta pentru ca am intaratat-o. Oricine intra in casa, fie ca ii placeau sau nu cainii ajungea sa o mangaie pe Linda. Pana si bunica mea, care avea aceeasi problema ca si tata, adica ii placeau animalele dar nu in casa. Eu si fratele meu fiind inca micuti, ne mai certam din cand in cand…ne certam pana incepeam sa ne batem, iar Linda incepea sa latre si se baga intre noi. Ne opream numai de frica sa nu cumva sa o lovim si pe ea. Cand iesea mama in parc cu ea sa o plimbe mai mereu veneau copilasi la ea sa o mangaie, unii chiar o trageau de blanita si o chinuiau dar nici macar nu ii maraia, de parca ar fi stiut ca sunt mici si nu stiu ce fac.

Am multe amintiri frumoase cu ea si as putea sa scriu saptamani intregi. De ce am facut postul asta? Nici eu nu stiu. Lacrimile imi curg si realizez ca asa nu o voi aduce inapoi. Poate ca nu ajuta cu nimic lacrimile mele…dar stiu ca le merita…

La majoritatea blogerilor am vazut ca pagina se numeste “Despre mine” (grenade, bombe si mitraliere)…aici, dupa cum se vede se numeste “Despre Mika”. De ce? Pentru ca o sa va las pe voi, cei care ma cunoasteti cat de cat, fie in real life, fie in virtual life, sa scrieti ce vreti voi, cum vreti voi, despre mine! Simtiti-va liberi sa va scrieti parerea fara nici un fel de retinere!

Pentru cei care nu ma cunosc in nici un fel trebuie sa stiti ca sunt din Bucuresti, am 5 ani, fac 15 si merg pe 25! Restul se va afla pe parcurs, din posturile mele in care imi voi exprima parerea, asta inseamna ca daca vreti sa ma cunoasteti mai bine (nu stiu de ce, dar e treaba voastra) va trebui sa reveniti, sa cititi ce scriu eu pe aici si sa va “expuneti” parerea.

Probabil voi reveni cu detalii! ^_^